Aproape 20.000 de credincioși din întreaga țară au mers vineri, 28 noiembrie, să se roage la mormântul lui Arsenie Boca, de la Mănăstirea Prislop. Oamenii au așteptat ore în șir la coadă pentru a se putea apropia de crucea părintelui supranumit Sfântul Ardealului, relatează Știrile ProTV.
La împlinirea a 25 de ani de la trecerea în neființă a călugărului, mormântul i-a fost acoperit cu o mantie de flori albe. Pelerinii au venit de la sute de kilometri distanță pentru a se închinat și ruga în fața sa.
„În jurul mormântului este un puternic dar dumnezeiesc, ne ocrotește, ne apără și părintele sfânt ne transmite prin energia care iese din sfântul mormânt și căldura trupească și căldura duhovnicească”, a spus o femeie din Târgu Mureș.
„Este nemaipomenit, nu simt oboseala, nu simt frigul, mă simt ca un fulm”, a mărturisit o altă doamnă, care de 16 ani își serbează ziua de naștere la Prislop, în județul Hunedoara.
Pentru alții însă, a fost prima dată când au trecut printr-o astfel de experiență: „E prima oară și sper să mai ajung și la anul și în următorii 10 ani”, a afirmat Ioana Hossu.
Pe 28 noiembrie s-au împlinit 25 de ani de la trecerea în neființă a părintelui Arsenie Boca, fost stareț al Mănăstirii Prislop.
Pentru convingerile sale, preotul, născut în 1910, a fost arestat, torturat de fosta Securitate și apoi alungat de la mănăstire în timpul regimului comunist. Chiar dacă nu a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, ardelenii îl consideră pe Arsenie Boca „sfântul neîncoronat al Ardealului”.